POEZIE SACRA SUFITA

GANDURI IZVORATE DIN ACEEA CA AUZUREA VORBELOR DESPRE UN LUCRU DUCE LA VEDEREA ACESTUIA

Un om il intreba pe-un filosof:
O, inteleptule, ce-nseamna adevar si fals?"
Cel intelept urechea si-o atinse, zicand: ,,Ea-i falsa,
Dar ochiul e adevarat si bine imi serveste."
Urechea-i falsa de-o pui de ochi alaturi,
Si tot ceea ce spunem legat e de ureche. (Adica se bazeaza pe zvonuri)
Iar daca liliacul ochii-si intoarna de la soare,
Nicidecum nu e ferit de-al soarelui gand;
De-a lui plasmuire despre soare el cumplit se teme,
Si gandul despre soare l-alunga-n intuneric.
Si gandul de lumina nespus il inspaimanta
Si de intunecata noapte il face sa se-agate.
La fel si gandul ce te poarta la cruda dusmanie
Te indeamna sa te-agati de multii tai tovarasi.
O, Moise, vedeniile tale muntele l-au acoperit de slava,
Dar cel inspaimantat adevarurile tale le-ndura acum. (La fel cum liliacul nu poate indura lumina soarelui, asa si oamenii nu pot suporta dintr-o data intreaga stralucire a viziunilor sfinte)
Nu fii prea mandru, ci afla ca-ntai trebuie sa-nduri
Ideea de-Adevar, si doar apoi vedea-vei lumea cea adevarata.
Nu-i nimenea cuprins de frica doar la gandul luptei,
Caci de ,,curaj n-ai trebuinta inainte ca lupta sa inceapa." (Proverb arab)
Plecand la lupta si dand inapoi precum Rustam
A lui Rustam intruchipare pe-al unei bai perete
Asemenea cu gandul celui las despre bataie sunt
Dar de aceste ganduri privirea-ti cantareste
Din las ce mai ramane? Curajul i s-a dus!
Straduieste-te dara ca ce-auzi si ochilor s-arati;
Caci ceea ce urechea sopteste prefacut, ochiul adevarat iti spune.
Apoi urechea va primi si ea aceleasi insusiri cu ochiul;
Urechile-ti (de pret lipsite-acum, ca lana) in nestemate s-or preface;
Da, intregul tau trup schimbat va fi intr-o oglinda,
In pieptul tau va fi precum un ochi, sau ca o nestemata.
La inceput, auzul urechii tale ganduri zamisleste,
Apoi aceste ganduri spre Domnul te conduc.
Tu cata, asadar, sa inmultesti acele ganduri
Caci ele pot, cum Majnun facura, la Preaiubitul sa te duca.
Privind necredinciosii care spun:
,,N-avem decat aceasta viata;
Murim si traim, doar timpul ne poate nimici",
Sa ne intoarcem; printul acela se prosti,
Si de placerile ce fata i le oferi nespus se bucura.
O, printe, socoata c-a ta imparatie de la apus la rasarit ar fi intinsa,
Dar de n-ar dainui, ca fulgerul de iute slava i s-ar risipi,
In veacul vecilor, e doar o simpla plasmuire.
Ma-ntreb cat vei mai starui in goala amagire, ca de gatlej te-a apucat, ca un calau.
Sa stii ca-n lumea aceasta un adapost gasi-vei (adica viziuni ceresti; o incercare a gustului lumii ce va sa vina - Gulshan i Raz, I. 679)
Nu-l asculta pe cel necredincios ce iti sopteste invers.
Temeiul lui ti-l spune clar si apoi repeta:
,,De-ar fi ceva in viata de apoi s-ar cuveni s-o stim cu totii."
Dar daca rostul judecatii copilul nu il vede,
Poate-nteleptul sa-si lepede stiinta?
Si daca inteleptul rostul dragostei nu-l vede,
Acoperita fi-va a dragostei binecuvantata luna?
Fratii lui Iosif nu-i vazura frumusetea;
Dar oare fu ascunsa ea de a lui Iacob ochi?
Ochii lui Moise toiagul il vedeau a fi un simplu bat,
Dumnezeiescul ochi un sarpe veninos vazu ca este.
Ochiul din frunte cu dumnezeiescul ochi se intrecu,
Dar cel de-al doilea-nvinse si dovezi dadu fara tagada
In ochii lui Moise mana parea o mana doar,
Dar in dumnezeiescul ochi, era lumini de fulger.

Aceasta tema in intregul ei, e fara de sfarsit,
Insa necredinciosului ii pare un gand lipsit de rost.
El nu cunoaste alte adevaruri decat placerea si cu ghiftuiala;
Nu te-osteni deci sa-i vorbesti de tainele acelui Preaiubit.
Dorinta si cu ghiftuiala, pentru credinciosi, sunt simple ganduri,
De-aceea noi privim de-a pururi a Preaiubitului splendoare.
Iar celor care din ghiftuiala si dorinte si-au facut un crez
Atat le spun: ,,Pastrati-va credinta, caci eu o am pe-a mea."
De-or cauta sa nege, tu nu sta la taclale, caci zice versul:
,,O, Ahmad, la vorba nu te-ntinde cu cei ce focul il adora!"
,,Caci le impartim", unora placeri carnale, altora virtuti ceresti.
Si desi printul nu se falea cu-a magarului barbatie,
Adevarata barbatie a profetilor o avea din belsug.
El alunga departe dorinta, mania si pofta cea trupeasca
Barbat destoinic se-arata, din al profetilor neam.
E-adevarat, lipsit era de a magarului virtute,
Dar rege-ntre regi fu el de Domnul pretuit.
Vreau mort sa fiu, daca Domnul cu ochi buni ma priveste!
Mai bine mi-e decat celor ce, in viata fiind, sunt parasiti de Domul;
Cei dintai sunt miezul barbatiei, iar cei din urma sunt doar coaja ei;
Primii in Rai au fost nascuti, iar cei din urma in temutul iad.
Profetul spune ,,Raiul e legat de o durere adanca,
Iar focul Gheenei urmeaza dorintei care fu ingaduita. (Cf. Freytag, Arabum Proverbia, vol ii. p. 165)
O, tu, Ayaz, ce demonii ucisa-i ca un barbat neinfricat
Ce a barbatie-a magarilor nimic nu e, pe cand a mintii barbatie-i totul.
Cum crezi crezi ca-i omul ce zburda ca un prunc,
Dar care intelegere nu are pentru lucruri atat de insemnate?
O, tu, cel care ai gasit desfatare in ale mele porunci,
Si viata in primejdie ti-ai pus-o spre-a le-mplini intocmai,
Asculta acum povestea despre dulceata poruncilor mele,
Ca limpede sa-ti fie intelesul dulcetei lor.


Djalal-ud-Din Rumi

SOIMUL SI BUFNITELE

Un soim se rataci, trezindu-se in tinuturile pustii locuite de bufnite. Acestea l-au banuit ca venise sa puna stapanire pe cuiburile lor, asa ca l-au inconjurat cu gandul de a-l ucide. Soimul le-a asigurat ca nu avea nicidecum asemenea intentii, ca locul lui era pe pumnul regelui si ca nu le pizmuia jalnicul salas. Bufnitele au raspuns ca vrea sa le amageasca, caci o pasare atat de ciudata nu se putea bucura de favoarea regelui. Dar soimul repeta ca el era favoritul regelui, care, neindoielnic, le va distruge casele daca-i vor face vreun rau, dupa care le dadu cateva sfaturi bune de a nu se lasa amagite de aparentele exterioare.
El le spuse: ,,Este adevarat ca nu sunt de aceeasi natura cu regele, dar cu toate acestea lumina regelui se reflecta in mine asa cum in plante apa se face una cu pamantul. Eu sunt, ca sa zic asa, praful de sub picioarele regelui; daca veti deveni asemenea mie, veti fi la fel de slavite ca si mine.
Copiati intrutotul forma exterioara pe care o vedeti la mine si s-ar putea s-ajungeti la adevarata substanta a regelui."

DREAPTA INTREBUINTARE A FORMELOR

Ca nu cumva infatisarea mea sa va insele,
La sfatul meu luati aminte, de vreti sa imitati.
Sunt multi cei captivati de forma (din afara),
Care, tintind forma, l-au aflat pe Dumnezeu.
La urma urmei, sufletul este legat de trup,
Desi cu-acesta nu seamana defel.
Puterea luminii ochiului e-nvaluita in grasime,
Lumina inimii ascunsa-i intr-o picatura de sange.
Salasul bucuriei se afla in rinichi, al durerii in ficat,
Iar faclia ratiunii in creierii din cap;
Mirosul adasta-n nari, vorbirea este-n limba,
Poftele in carne, iar curajul in inima.
Aceste legaturi isi au temeiul lor,
Pe care ratiunea, insa, nu-l poate intelege.
SUFLETUL UNIVERSAL s-a contopit cu Sufletul Partial (Aceasta este o expunere figurativa a manifestarilor Fiintei Absolute, cu ajutorul careia se constituie lumea fenomenelor --- vezi Gulshan i Raz, p.21, nota, si p. 66)
Care atunci concepeau o perla si o pastra la sanu-i.
Din legatura-aceea, asemenea Mariei fecioara,
Sufletul ramase insarcinat cu un Mesia desavarsit;
Dar nu acel Mesia care-a pasit peste pamant si apa,
Ci un Mesia mai presus de toate cerurile. (Sufletul Primordial)
Apoi, asa cum Sufletul fu insarcinat de Sufletul suprem,
Lumea, la randu-i , prin Suflet ramase -nsarcinata;
Dupa ce Lumea dadu nastere altei lumi.
de-ar fi sa numar pana la al zeilor sfarsit,
Si tot n-as sti sa-nsirui toate aceste nasteri. (,,Creatia renaste necontenit intr-o noua creatie" --- Gulshan i Raz, p. 66. Lumea se reinnoieste in fiecare clipa prin manifestarea neincetata a Fiintei Absolute. )



Djalal-ud-Din Rumi

CEI TREI PESTI

Povestirea care urmeaza este luata din Kalila si Damnah. Intr-un loc retras se gasea un iaz, in care se varsa un parau, iar in iaz traiau trei pesti, unul foarte intelept, al doilea pe jumatate intelept, iar al treilea nechibzuit. Intr-o zi, pe langa iaz trecura niste pescari care, zarind pestii, s-au grabit acasa sa-si ia navoadele. Pestii i-au vazut si ei pe pescari si au fost cuprinsi de frica. Pestele cel intelept nu a mai pierdut nici o clipa, a parasit iazul si s-a refugiat in parau, scapand astfel de primejdie. Pestele care era pe jumatate intelept a zabovit pana cand s-au ivit pescarii cu navoadele. Atunci el s-a ridicat la suprafata apei, facand pe mortul, asa ca pescarii l-au aruncat chiar ei in parau, pestele salvandu-si viata prin acest viclesug. Dar pestele cel nechibzuit nu a facut nimic, ci doar a inotat nebuneste de colo colo, astfel ca fu prins de pescari.

SEMNELE OMULUI INTELEPT, ALE CELUI PE JUMATATE INTELEPT SI ALE NEGHIOBULUI

Omul intelept e cel care poseda propria lui faclie;
El este conducatorul si calauza caravanei.
Cel iluminat e propriul sau indrumator,
E propria sa lumina; el se conduce singur
Si singur isi poarta de grija. Cauta si tu obladuire
La acea lumina, oriunde s-ar nutri sufletul sau.
Al doilea, adica cel ce-i intelept pe jumatate,
Stie ca inteleptul este a ochilor sai lumina.
El se agata de omul intelept ca orbul de insotitor,
Astfel ca de vazul inteleptului sa aiba si el parte.
Dar neghiobul, ce nici o farama de intelepciune n-are,
Pe intelept il paraseste, desi el insusi nu e intelept.
Nimica despre cale --- stramta sau larga --- el nu stie,
Dar se rusineaza sa urmeze pasii calauzei sale.
El rataceste prin desertul aspru si nemarginit,
Uneori alergand, alteori oprindu-se deznadajduit.
Nici o lampa n-are, cu care drumul sa-si lumineze,
Nici o festila macar, cu care sa recunoasca lumina.
Intelepciunea-i lipseste, incat sa se laude ca-i viu,
Si jumatate de intelepciune, incat mort sa se creada.
Omul pe jumatate intelept devine un mort ca toti mortii,
Ca astfel din starea-i decazuta sa se poata-nalta.
Daca perfecta intelepciune iti lipseste, tu fa-te mort
La umbra celui intelept, spre a-i sorbi cuvintele de viata.
Neghiobul nu-i nici viu, incat cu 'Isa (Iisus) sa se-nsoteasca,
Nici cu totul mort, ca puterea suflarii lui 'Isa sa o simta.
Sufletul sau orb rataceste incolo si incoace,
Si-n cele din urma o saritura face, dar nu in sus.

SFATUL PASARII

Cu momeli si capcane, un om prinse o zburatoare;
Pasarea ii grai astfel: ,,Nobilul meu domn,
La vremea ta multi boi ai dus la taiere,
Si multe oi si camile ai sacrificat;
Dar niciodata carnea lor nu ti-a ajuns,
Asa ca nici carnea mea nu te va multumi.
Lasa-ma sa plec si trei sfaturi iti voi da, din care
Vei vedea daca smintita sunt sau inteleapta.
Primul sfat ti-l voi da sezand pe mana ta,
Al doilea de pe acoperisul casei cel bine ticluit,
Iar al treilea din varful copacului din curte.
Pe toate trei auzindu-le, te vei socoti fericit.

Cat priveste sfatul de pe mana ta, acesta este: <<Nu crede vorbele necugetate ale nimanui!>>
Rostind acestea de pe mana omului, ea zborul isi lua
Pana sus pe acoperis, pe de-a-ntregul libera.
De acolo zise: <<Nu-ti face griji pentru ce-a trecut;
Cand un lucru e savarsit, de el sa nu-ti mai pese.>>
Apoi a continuat: ,,Ascunsa-n trupul meu
Este o pretioasa perla, ce zece drahme cantareste.
Acea nepretuita nestemata tu ai avut-o in mana,
Bogatie si trai bun pentru tine si copii tai.
Ai pierdut-o caci nu-ti era menit sa dobandesti
Acea perla neasemuita ce nicaieri n-o vei gasi."

La care omul, ca o femeie in chinurile facerii,
Incepu a se tangui si varsa lacrimi amare.
Pasarea ii spuse: ,,Oare nu te-am sfatuit
Ca de cele trecute si savarsite sa nu-ti pese?
cand un lucru s-a dus, dupa el de ce sa-ti para rau?
Fie sfatul nu mi l-ai inteles, fie esti cu totul surd.
Al doilea sfat pe care ti l-am dat suna astfel:
<<Nu te lasa amagit de cuvinte inselatoare.>>
O, smintitule cand eu nu cantaresc nici trei drahme,
Cum as putea sa am in mine o perla intreit de mare?
Omul si-a venit in fire, dupa care a mai spus: ,,Bine,
Zi-mi atunci cat mai degraba si al treilea sfat bun!"
Pasarea-i raspunse: ,,Dupa cum le-ai folosit pe celelalte,
Mi-as pierde vremea sa-ti mai dau vre-un sfat.
Sa dai sfaturi unui ignorant ce doarme in picioare,
E ca si cum ai arunca seminte pe un pamant sarat.
Vesmantul sfasiat al ignorantei nu poate fi carpit,
O, sfatuitorilor, pe acestia nu va irositi vorbele cu miez!"


Djalal-ud-Din Rumi

OAMENII DIN SABA

Dupa o scurta povestire in care se arata ca 'Isa (Iisus) a fost nevoit sa urce in varful unui munte pentru a scapa de multimi, urmeaza istorisirea despre oamenii din Saba. ,,Doua gradini erau la Saba, una la stanga si una la dreapta, si un inscris in ele: <<Mancati din darurile Domnului vostru si aduceti-I multumire; buna este tara si milostiv Domnul.>> Dar ei s-au indepartat de mine, asa ca i-am potopit cu apele Iramului. Aceasta a fost pedeapsa mea pentru nerecunostinta lor."
Oamenii din Saba au fost cu totii niste smintiti, care, prin nerecunostinta lor fata de Dumnezeu, si-au atras singuri nenorocirea. Unul avea priviri agere, dar cu toate acestea era orb; altul, desi cu auzul ascutit, era surd; iar un al treilea era despuiat, desi purta o manti lunga. Zgarcenia este oarba la greselile ei, dar le vede pe ale altora; cel cu auzul ascutit aude moartea apropiindu-se de altii, dar nu si de el, iar omul gol cu mantie lunga se teme cel mai mult de hoti, desi nu are nimic de pierdut.
De fapt, toti oamenii acestia din Saba sufereau de iluzii si de sminteli si nu aduceau multumire Domnului pentru fericirea de care se bucurau. Drept care le-au fost trimisi treisprezece profeti sa-i povatuiasca, dar sfaturile acestora nu au fost luate in seama, oamenii din Saba punandu-le la indoiala misiunea divina si cerand ca dovada o minune. Ei le-au mai spus profetilor o parabola despre un iepure istet care, dorind sa alunge un elefant de la o fantana, s-a pretins a fi un trimis al Lunii.
Fireste, profetii s-au mahnit din pricina trufiei sabaitilor, care foloseau gresit parabolele pentru a-i face sa dea gres in misiunea lor divina, si le-au reamintit ca oamenii ticalosi si-au batut joc in acelasi fel de profetul Noe atunci cand acesta i-a prevenit de potop. Si au aratat pe larg cum oamenii din Saba au aplicat gresit parabola cu iepurele si elefantul, implorandu-i din nou sa creada. Dar sabaitii au persistat in incapatanarea lor si au refuzat sa primeasca sfaturile profetilor. Ei i-au asaltat cu argumentele fatalistilor (Jabriyan), nevoind sa se lase convinsi de greseala rationamentului lor. Pana la urma, pierzandu-si orice nedejde, profetii
i-au lasat in voia sortii.

NU ORICINE POATE FOLOSI CORECT ALEGORIILE SI PARABOLELE IN TREBURILE DIVINE

Doar sfintii poseda insusirea de-a folosi alegorii,
Al caror semn vadit este cunoasterea misterelor ascunse.
Dar ce cunoasteti voi despre tainuitele mistere incat,
In nebunia voastra, cu sfruntare parabole sa folositi?
Moise a crezut despre toiagul sau ca este-un bat,
Desi era un sarpe, iar misterul i-a fost dezvaluit.
Daca un sfant ca el nu cunostea misterul unui bat,
Ce stiti voi oare despre taina grauntelor si plasei?
Cand ochiul lui Moise a gresit intr-o asemanare,
Cum ar putea s-o inteleaga un soarece infumurat?
Pildele ce le aduci se preschimba-n serpi
Care bucati te fac si te inghit cu totul.
Parabole a folosit si blestematul Iblis,
Luand asupra-si blestemul Domnului pana la Ziua Judecatii.
O astfel de parabola folosit-a Korah in disputa sa,
Incat pamantul l-a inghitit cu toata avutia sa.
Astfel de parabole sunt ca bufnitele si corbii,
Prin care mii de case sunt nimicite-n praf.
Pe cand Noe isi construia arca in desert,
Fauritorii de parabole isi radeau de el,
Zicand: ,,In plin desert, unde nu-i put sau apa,
El construieste o barca! Ce-o fi sminteala asta?"

ARGUMENTELE FATALISTILOR (Jabriyan)

Oamenii din Saba au raspuns: ,,Destul, predicatori!
Ce ziceti e de-ajuns, daca pe-aici gasiti vreun intelept.
Un lacat pe inimile noastre Domnul a pus
Si nici un om pe Creator nu-l poate birui.
In chipul asta ne-a zugravit marele Zugrav,
Iar lucrarea Lui argumentele n-o pot shimba.
Poti spune oricat unei pietre sa devina rubin!
Poti spune oricat unui batran sa fie iarasi tanar!
Spune-i pamantului sa capete insusirea apei,
Roaga apa sa se faca lapte ori miere dulce!
Dumnezeu e creatorul cerului si al celor ce il locuiesc;
Tot el a facut apa si pamantul si fapturile din ele;
Cerului El i-a dat puritatea si vesnica rotire,
Pamantului, infatisarea sa atat de-ntunecata.
Poate cerul sa devina o jalnica scursoare?
Ravneste pamantul la limpezimea vinului curat?
Acea Persoana la fiecare a dat o soarta anumita,
Un munte, oricat s-ar stradui, nu se preschimba-n fir de iarba."

Si au raspuns profetii: ,,Drept e ca Dumnezeu
In tine a pus insusiri ce nu le poti schimba;
Dar El a faurit si alte calitati, neesentiale,
Care, nedesavarsite fiind, pot fi facute bune.
Sa rogi piatra sa se faca aur, e cu neputinta;
Dar ca arama aur sa devina, aceasta da, se poate.
Zadarnic vei ruga nisipul sa infloreasca roze;
Dar sta in puterea prafului ca in noroi sa se prefaca.
Dumnezeu a lasat boli pentru care nu exista leac,
De pilda: schiopatarea, nas retezat, orbirea.
Dar Domnul a lasat boli ce se tamaduiesc,
Cum sunt de pilda gura stramba, durerile de cap.
In mila Lui a randuit ca toate aceste leacuri
De mult folos sa fie la boala si la suferinti,
Si astfel multe boli se vor tamadui;
De cauti sincer, vei afla acele leacuri."

Iar sabaitii au raspuns: ,,Bolile de care suferim
Nu sunt de felul celor pentru care exista leac.
De multa vreme ne vorbiti de semne si instiintari,
Insa povara noastra tot mai grea se face.
Daca boala noastra ar fi avut vreun leac,
Fara-ndoiala, farmecele voaste ar fi alinat-o.
Cand trupul e infundat, apa n-ajunge la ficat,
Chiar oceanul de-l vei bea, el va urma o alta cale.
Atunci hidropizia, fireste, atinge picioare, maini,
Dar toata apa aceea nu iti va stinge setea."

Profetii le-au raspuns: ,,Deznadejdea
e-un pacat. Mila si harul Domnului sunt nemasurate.
Nadejdea nu v-o pierdeti in Binefacatorul milostiv,
Atarnati-va de funia ce Domnul v-o intinde.
Ah! multe incercari par aspre la inceput,
Pe urma insa asprimea-si pierd, devin usoare.

Nu rareori nadejdea urmeaza deznadejdii
De multe ori Soarele alunga -ntunecimea.
Noi stim c-aveti poveri ca niste stanci
Si ca urechi si inimi va sunt pecetluite.
Nu toate lucrurile sunt asa cum ne-ar fi voia,
Datori suntem a ne supune resemnati
Caci Domul ne-a impus aceasta servitute;
Aceste vorbe nu le spunem cu de la noi putere.
Ne bucuram de viata doar daca voia Lui o facem;
La a Lui porunca, seminte in nisip noi semanam.
Sufletul profetului nu are alta grija decat Domnul,
El nu aproba, nici nu respinge a Domnului lucrare."

Cei din Saba au grait: ,,Daca voi sunteti fericiti,
Noua tristete ne aduceti, suparare si nelinisti.
Sufletele noastre erau ferite de orice tulburari,
Iar voi ne-ati afundat in temeri si in griji.
Intelegerea si pacea de care atat ne bucuram
Au fost zadarnicite de relele voastre prevestiri.
Eram ca niste papagali ce zahar ciuguleam,
Voi ne-ati facut bufnite vestind un iz de moarte.
Pretutindeni povesti ce ne inspira groaza,
Pretutindeni strigate datatoare de fiori,
Pretutindeni rele prevestiri de moarte,
Pretutindeni semne amenintatoare de pedeapsa:
Aceasta e povara pildelor si prezicerilor voastre,
Aceasta urmariti prin povestiri care ne dau fiori."

Profetii au raspuns: ,,Relele noastre prevestiri
Sunt confirmate de starea sufletelor voastre.
Sa zicem ca dormiti intr-un loc primejdios,
Si serpii se-apropie de cap sa va inhate;
Un bun prieten va previne de pericol, zicand:
<<Treziti-va, alminteri serpii va vor inghiti.>>
Iar voi ii spuneti: <<De ce ne faci negre preziceri?>>
Iar el: <<Care preziceri? Sculati-va, priviti!
Prin aste rele vesti eu vreau sa va trezesc,
Din pericol sa va smulg si-acasa sa va duc. >>
Ca un profet, el va previne de-ascunsele primejdii,
Caci profetul vede acolo unde oamenii de rand sunt orbi."

- continuare :

Mila indeamna la credinta pe cel bun - pe cel rau, la razbunare.
E lucru intelept sa faci bine omului marinimos,
Caci orice bine, negresit, el ti-l va intoarce insutit.
Daca ocara si dispret ai pentru omul josnic,
Neindoielnic, el sluga preaplecata iti va deveni.
Cand o duc bine, necredinciosii cad in pacat,
Dar cand se trezesc in iad, ei striga:
,,Doamne!"
Oamenii josnici sunt purificati prin suferinata,
Iar cand prospera, ei savarsesc doar fapte rele.
De aceea iadul e moscheea devotiunii lor,
Precum cursa e stavila pentru pasarea salbatica.
Temnita-i sihastria hotului invederat,
Caci aflat acolo el striga neincetat la Domnul.
Daca telul omului e ca Domnului sa i se inchine,
Iadu-i loc de inchinaciune pentru cel trufas.
Omului ii sta-n putere de orice lucru sa se apuce,
Dar miezul vietii sale e sa-l adore pe Divin.
Citeste aceasta: ,,Pe djini si oameni i-am creat ca Mie, numai Mie, cu totii sa se-nchine.
Rostul lumii este ca Domnului sa i se-nchine."
Desi rostul unei carti este ca ceva sa te invete,
De-ti faci perna din ea, ea-i buna si la asta.
Dar rostul cartii si-al ei miez nu e drept capatai,
Ci cunostinte sa imparta si sfaturi pline de folos.
Iar daca drept tarus de cort tu pui o sabie de pret
Bunei intrebuintari tu ii preferi pe cea gresita.
Desi toti oamenii tanjesc la-ntelepciune,
Fiecare un alt loc de inchinaciune are.
Locul unde se inchina nobilul e virtutea.
Locul unde se inchina cel josnic e stricaciunea.
Loveste pe cel marsav, ca el capul sa isi plece,
Fii darnic cu cel nobil, nu pregeta sa-l rasplatesti.
Cata vreme omul este josnic si trufas,
Iad si umilinta sunt pentru el ,,poarta cea mica".
Doua locuri de inchinare faurit-a Dumnezeu,
Spaima pentru josnici, fericirea pentru cei alesi.
De aceea Moise la Ierusalim, o zidit o poarta scunda,
Ca intrand pe ea, poporul lui Israel sa-si plece capul.

Discutia este continuata si ilustrata cu istorisiri despre sufitul care a preferat o masa fara nimic de mancare pe ea, fiindca el intotdeauna cauta
,,nefiinta"; despre viziunea in care Iacob l-a vazut pe fiul sau Iosif; si despre un rob evlavios caruia stapanul sau i-a ingaduit sa se roage la moschee, dar care a zabovit acolo atat de mult incat s-au inchis portile si el nu a mai putut sa iasa, nici stapanul sau sa intre.
In cele din urma, profetii au renuntat sa-i mai convinga pe necredinciosii din Saba, dar le-au amintit urmatoarele cuvinte: ,,Cand intr-un tarziu, Trimisii si-au pierdut orice nadejde si s-au temut ca vor fi socotiti drept mincinosi, ajutorul nostru a ajuns la ei si i-am eliberat pe cei pe care am voit, iar razbunarea noastra nu i-a ocolit pe cei pacatosi."

DISPERAREA PROFETILOR

Profetii au zis: ,,Oricat am fi de rabdatori,
Cat ii vom mai sfatui de bine pe acestia?
Cata vreme fierul rece zadarnic il vom mai bate?
Cat ne vom mai osteni sufland in zabrele reci?
Pe oameni ii misca poruncile si randuielile divine,
Asa cum dintii au drept cauza un pantec hamesit.
Sufletul Dintai este stapan peste al Doilea Suflet (Verbul, sau Prima Emanatie, a produs Emanatia a Doua, sau ,,Sufletul Universal")
Pestele de la cap se impute, nicicum de la coada.
Dar fiti preveniti si armasarii tineti-i inseuati;
Cand zice El: ,,Predicati!", trebuie sa ne supunem.
Oamenilor, voi nu stiti de partea cui sunteti, (,,De partea cui" : adica, de partea celor haraziti izbavirii sau a celor haraziti pierzaniei.)
De aceea straduiti-va sa aflati lucrul acesta.
Cand marfurile le-ncarci pe o corabie,
O faci nadajduind ca rodnica va fi calatoria;
Dar din doua lucruri, nu stii care se va intampla:
Teafar la tarm vei ajunge, ori in mare te vei ineca.
De zici: ,,Pana cand soarta nu mi-o voi cunoaste,
Pe corabie, negresit, eu nu ma voi urca;
Pieri-voi in calatorie, sau voi scapa cu viata?
Dezvaluie-mi de care parte am sa ma aflu.
Nu voi calatori la voia intamplari ca ceilalti,
Doar cu nadejdea de a vedea tarmul din nou."
In cazul acesta negot nu vei mai face,
Caci taina celor doua lucruri nu este cunoscuta
Lampa inimii este un negustor sfielnic,
Care nimic nu pierde, dar nici castig nu are.
De fapt, el pierde, caci de la castig este oprit;
Numai lampa care arde imprastie lumina.
Cum lucrurile toate depind de jocul intamplarii,
Restul credintei este ca, prin ea, sa aflii izbavire.
In lumea asta nu e cu putinta tainele sa le dezlegi;
Dar tu nadajduieste, caci Domnul stie ce-i mai bine."

PROBABILITATEA ESTE CALAUZA VIETII, ATAT IN RELIGIE CAT SI IN TREBURILE OBISNUITE. ,,Religia depinde de frica si nadejde"

Cauza oricarui negot e probabilitatea sau nadejdea,
De-aceea negustorii se-nclina asemeni unor fusuri. (Adica se straduiesc/muncesc mult)
Cand negustorul merge in zori la pravalia lui,
El nadejde are ca painea si-o va castiga.
Caci neavand nadejde, de ce s-ar obosi?
Ti-e teama ca vei pierde, caci slab esti de puteri;
Dar nu slabeste spaima de a fi pagubit,
Pe masura ce cu negotul incepi sa te deprinzi?
Spui: ,,Desi ma incearca frica de-a nu pierde,
Mult mai frica-mi este trandav sa raman.
De ma straduiesc, nadejdea imi sporeste;
Dar daca trandavesc, frica imi creste neincetat.
De ce atunci, lasule, cand e vorba de credinta,
Frica de-a nu pierde te tintuieste-n loc?
Oare nu vezi cum in acest negot al nostru
Negustorii - sfinti si apostoli - au castiguri mari?
Si ce averi nemasurate ii asteapta la plecare,
Daca aici fiind au parte de-asemenea castiguri!
Focul e bland cu ei ca un vesmant de lana,
Oceanul ii poarta lesne, asemeni unui caraus;
In miinile lor fierul e moale precum ceara,
Iar vanturile toate sunt robii lor supusi.

Djalal-ud-Din Rumi

,,Ochiul interior vede mai mult decat este vizibil ochiului obisnuit."
Pentru a ilustra aceasta, se povesteste istoria unui sufit care si-a insotit prietenii intr-o minunata gradina, dar in loc sa priveasca florile si fructele si sa se bucure de mireasma lor, el a stat tot timpul cu capul plecat in piept, dupa obiceiul sufitilor. Prietenii i s-au adresat folosind cuvintele din Coran: ,,Priveste semnele milei lui Dumnezeu!" El le-a raspuns ca aceste semne ii sunt mult mai limpezi in inima decat in creatia exterioara, care nu este decat o palida oglindire a creatiei spirituale pastrata cu sfintenie in inima sa. Caci Dumnezeu spune:
,,Viata lumii de acum nu este decat o bucurie amagitoare." Cu alte cuvinte,
,,Natura il ascunde pe Dumnezeu, dar
supranaturalul din om il dezvaluie."
(,,Este oare nerezonabil sa marturisim ca credem in Dumnezeu, nu pe temeiul naturii care il ascunde, ci al supranaturalului din om, singurul care-l dezvaluie si ii dovedeste existenta?" --- Jacobi, citat in Sir W. Hamilton's Lectures on Metaphysics, vol. i. p. 40)

*CURATAREA TEMPLULUI INTERIOR AL INIMII DE AUTOAMAGIRE SI DE INCREDEREA IN RATIUNEA TRUPEASCA

Cand trupul se apleaca-n adorare, inima este un templu,
Iar unde exista templu, prietenii rai sunt buruieni;
Cand simti ca-n tine creste atractia pentru cei rai,
De dansii fugi si te fereste sa te intinzi cu ei la vorba
Smulge acele buruieni, caci de-apuca sa se prinda,
Te vor narui, si-odat' cu tine templul ce ai construit.
Iubitule, buruiana aceasta te-abate de la ,,calea dreapta",
Si te taraste adus de spate, neputincios ca un copil.
Vina si nestiinta nu te teme sa ti le recunosti,
Caci Stapanul Ceresc nu iti va refuza invatatura.
Cand spui: ,,Ignorant sunt eu; de-aceea Tu ma invata",
O astfel de marturisire mai buna e decat mandria.
O, generosule, invata de la parintele nostru Adam,
Care a zis odinioara: ,,Doamne, ne-am purtat nedrept."
El n-a cautat zadarnice scuze si n-a ocolit adevarul,
Nici n-a ridicat flamura inselatoriei si minciunii.
Iblis, dimpotriva, a umblat cu viclesuguri, zicand:
,,M-am purtat cum se cuvine; Tu m-ai umilit,
Intinarea mea Tie ti se datoreaza; Tu m-ai patat;
Tu esti cauza pacatului si a greselii mele."

Citeste cuvintele: ,,Doamne, Tu m-ai ispitit"
Sa nu invoci constrangerea si astfel sa gresesti (Ca Iblis).
Cat te vei mai catara in copacul constrangerii?
Cat timp vei mai refuza sa-ti vezi liberul arbitru?
Cat timp, precum Iblis si a lui nemernica ceata,
Vei arata vina pacatelor tale pe Domnul?
Cum zici c-ai fost silit sa pacatuiesti, daca acele pacate
Ti-au adus desfatare si te mandresti cu ele?
Oare un om afla asemenea placere actionand silit,
Precum arata cand rele fapte savarseste?
Tu te inversunezi cat douazeci impotriva celor care
Te sfatuiesc de bine: ,,Lucrul acela sa nu-l savarsesti",
Spunandu-le: ,,Ce fac eu e bine si indreptatit;
Cine vrea sa ma opreasca, decat niste oameni de nimic?"
Oare astfel vorbeste un om care actioneaza silit?
Sau, mai degraba, unul care de bunavoie greseste?
Orice voieste pofta ta, tu zici ca-i liber arbitru,
Iar ceea ce ratiunea iti cere, constrangere numesti.
Cine este om prudent si intelept stie aceasta: anume,
Istetimea vine de la Iblis, iar de la Adam, iubirea.
Istetimea e-asemeni lui Canaan ce inoata in ocean;
Nu este rau ori un mic suvoi; este puternicul ocean.
Renunta la incercarea de-a inota, nu te amagi.
Nu astfel te vei izbavi; Canaan pana la urma s-a inecat.
Iubirea este arca statornica pentru cei drepti,
Ce-alunga primejdia si-arata o cale de scapare.
Istetimea ta o vinde si cumpara uimire;
Istetimea e o parere doar, uimirea este intuitie.
Sacrifica-ti ratiunea la picioarele lui Mustafa,
si spune:
,,Domnul imi e de-ajuns, El e tot ce imi doresc."
Nu sovai, precum Canaan, in arca sa te urci,
Trufindu-te cu zadarnica desteptaciune.
El a spus: ,,Refugiu voi afla pe varf de munte,
De ce m-as pune sub a lui Noe ascultare?
Ah! Mai bine n-ar fi invatat nicicand sa inoate!
Atunci si-ar fi pus nadejdea intr-a lui Noe arca.
Daca ar fi fost nestiutor asemeni unui prunc,
Atunci ca pruncul de poala mamei s-ar fi agatat!
De n-ar fi fost toba de cunoastere imprumutata,
Ar fi primit cunoasterea inspirata a tatalui sau!
Cand, avand inspiratia la indemana, tu mai cauti invatatura din carti,
Inima, de inspiratie cuprinsa, te incarca de reprosuri. (La cunoasterea
,,ADEVARULUI" nu trebuie sa se ajunga prin exercitiul ratiunii, ci prin iluminare de sus. Cand lumina
,,ADEVARULUI" este revelata, ratiunea se ineaca in uimire )
Cunoasterea traditionala, cand inspiratia-i la indemana,
E ca si cum a face ablutii cu nisip cand apa e alaturi.
Degraba da uitarii invatatura, supune-te, si apoi
Tu negresit vei fi descatusat de lantul ignorantei.
Din cauza aceasta, fiule, Printul oamenilor a zis:
,,Nestiutorii-s cei mai multi in gradina Raiului."
Desteptaciunea-i ca un vant ce starneste furtuna mandriei;
Fii ca un nebun, si astfel vei avea o inima senina;
Dar nu nebunia ce se insoteste de vane flecareli,
Ci nebunia ce din uimire sub chip de
,,Adevar" apare.
Egiptence care bratele si le-au taiat au fost nebune, (Ele au fost uluite de Yusuf si si-au taiat mainile, zicand: ,,Dumnezeu sa ne fereasca, acesta nu-i om!" -Coran)
Nebune fata de bratul lor, uimite insa de chipul lui Yusuf.
Sacrifica-ti ratiunea pentru iubirea
,,Prietenului",
Adevarata ratiune e de gasit acolo unde este El.
Toti inteleptii isi indreapta ratiunea catre cer,
Flecarii se leaga de pamant, unde ,,Prietenul" nu este.
daca, prin uimire, ratiunea iti paraseste capul, atunci
Fiece fir de par devine ratiune adevarata si un alt cap.

Djalal-ud-Din Rumi

Tot ceea ce a scris Rumi este minunat, profund si plin de lumina. Multumesc Atena

Gabriel wrote:Tot ceea ce a scris Rumi este minunat, profund si plin de lumina. Multumesc Atena

Sunt emotionat .
E o poezie de rahat .

Rabin wrote:

Gabriel wrote:Tot ceea ce a scris Rumi este minunat, profund si plin de lumina. Multumesc Atena

Sunt emotionat .
E o poezie de rahat .

,,Doua locuri de inchinare faurit-a Dumnezeu,
Spaima pentru josnici, fericirea pentru cei alesi.
De aceea Moise la Ierusalim, a zidit o poarta scunda,
Ca intrand pe ea, poporul lui Israel sa-si plece capul."

Djalal-ud-Din Rumi

Rabin wrote:

Gabriel wrote:Tot ceea ce a scris Rumi este minunat, profund si plin de lumina. Multumesc Atena

Sunt emotionat .
E o poezie de rahat .

La ce creier ai tu, e explicabil .

,,CEI DREPTI SUNT SUPUSI LA INCERCARI..." (Djalal-ud-Din Rumi)

https://dacia.123.st/ezoterism-f6/cei-drepti-sunt-supusi-la-incercari-poezie-sacra-sufita-t338.htm

,,REGELE PAPUSAR, VIZIRUL SI CRESTINII" (Djal-ud-Din Rumi)

https://dacia.123.st/ezoterism-f6/regele-papusar-vizirul-si-crestinii-poezie-sacra-sufita-t339.htm

UN ALT REGE TIRANIC PAPUSAR* (Djalal-ud-Din Rumi)

https://dacia.123.st/ezoterism-f6/un-alt-rege-tiranic-papusar-t340.htm