,,Vei mai sti ca oamenii isi atrag relele prin propria si libera alegere" - Pitagora

HIEROCLES, comentariu la IMNURILE SACRE ale PITAGORICILOR:

,,Vei mai sti ca oamenii isi atrag relele prin propria si libera lor alegere.

Nefericitii! ei nu stiu nici sa vada, nici sa auda adevaratele bunuri ce langa ei se afla.

Putini sunt cei ce-au invatat sa scape
de suferintele lor.

Asta este soarta ce tulbura mintea muritorilor. Ca niste cilindri,

Ei se rostogolesc incoace si incolo
impovarati de relele fara numar.

Caci, sadita in ei, necrutatoarea Vrajba
ii urmareste si in somn,
fara ca ei sa-si dea seama;

si ei n-ar trebui s-o starneasca
ci mai degraba s-o alunge neintarziat."

Odata ce ordinea si rangul fiintelor necorporale si corporale sunt cunoscute perfect, va trebui apoi sa se cunoasca esenta omului si relele care ar putea s-o tulbure. Trebuie spus ca firea omeneasca este asezata intre fiintele ce nu pot cadea in rau si cele care prin natura lor nu se pot ridica nicicand pana la virtute. Iata de ce aluneca intre cele doua stari, aci train in sferele inalte o viata inteligenta si fericita, aci alipindu-se pe pamant de toate suferintele sferei sensibile. De aceea, pe drept cuvant a spus Heraclit ca ,,noi traim moartea unora si murim viata altora". Omul, asa cum a spus Empedocle pitagoricul, decade intr-o regiune preafericita, ,,exilat din cer si
ratacind pe pamant, supus preaplecat al furioasei Vrajbe". [ ,,Din ce cinstire --- se vaita Empedocle in lucrarea sa PURIFICARI --- din ce inalt de fericire am pogorat pentru a rataci pe-acest pamant printre muritori!]
Dar el se ridica si isi regaseste starea originara daca paraseste lucrurile pamantesti si ,,nefericitul tinut" unde, asa cum spune tot Empedocle, se afla ,,moartea si deznadejdea si un nesfarsit alai de nenorociri", si unde cei decazuti
,,ratacesc in bezna prin campiile nefericirii."
Or, dorinta inflacarata a celui care vrea sa paraseasca aceasta campie a nefericirii este de a se grabi sa ajunga la CAMPIA DE ADEVAR [Campia de adevar pe care evolueaza Zeii, acest loc al adevaratei stiinte unde sufletele pure pot gasi hrana prielnica, este INTELIGENTA DIVINA. Hrana care se gaseste in CAMPIA DE ADEVAR, spune Platon, ,,ESTE STIINTA care, scapata DE TOATE ERORILE ce fac sa se piarda intelesurile, nu se sprijina decat pe INTELIGENTA, ii acorda intreaga sa atentie, RESPINGE EROAREA si HRANESTE SUFLETUL in ceea ce s-a numit CAMPIA DE ADEVAR." ]
Daca nu poate ajunge acolo, aripile sale frante il pravalesc intr-un trup pamantesc, unde va fi lipsit de fericirea vesnica. Vorbind despre aceasta prabusire, Platon spune: ,,Cand sufletul, neputincios sa-i urmeze pe Zei, nu poate ajunge la contemplatie, si cand, lasandu-se prada nefericirii, isi frange aripile si cade pe pamant, atunci legea divina ii porunceste sa mearga sa insufleteasca trupul unei fiinte muritoare". [Acest citat este extras din PHAIDROS: ,, Cand SUFLETUL, spune Platon, neputincios sa-i urmeze pe Zei - adica SA RAMANA PE PLANUL ADEVARULUI PUR - nu mai poate ajunge la contemplatie, si cand din nefericire, CADE PRADA UITARII SI VICIILOR, DEVINE MAI GREU; atunci, odata ingreunat, EL ISI PIERDE ARIPILE SI CADE PE PAMANT. ]
Cat despre inaltarea sufletului, iata ce spune Platon: ,,Cand in cele din urma OMUL A DEVENIT STAPAN PE RATIUNEA SA si pe acest ansamblu alcatuit din pamant, apa, aer si foc, PLIN DE TULBURARI si DE NECHIBZUINTA, el revine la infatisarea primei si desavarsitei sale stari; SI CAND ATINGE ASTRUL CE II ESTE HARAZIT, EL DEVINE ATUNCI SANATOS SI INTREG. [ Pentru a ne putea inalta la astrul care ne este propriu, CU SCOPUL DE A REVENI LA STAREA NOASTRA PERFECTA SI LA PROPRIA NOASTRA DEMNITATE, trebuie, se spune in
,,Timaios" SA NE DEDICAM STUDIUL STIINTELOR SI SA CAUTAM ADEVARUL, sa ne indreptam spre acest tel toat straduintele, PURIFICANDU-NE DE PATIMI, SA NU AVEM DECAT GANDURI NEMURITOARE si DIVINE. Daca in felul acesta vom reusi sa ajungem la capatul dorintelor noastre, vom participa la nemurire in masura permisa naturii umane; si intrucat VOM ACORDA INTREAGA GRIJA PARTII DIVINE DIN NOI SI VOM CINSTI GENIUL NOSTRU PARTICULAR, NE VOM AFLA IN CULMEA FERICIRII.] El se intoarce aici SANATOS, pentru ca S-A LECUIT DE PATIMILE SALE CA DE NISTE BOLI, iar ACEASTA ELIBERARE A ATINS-O PRIN VIRTUTE PRACTICA. El se intoarce la INTREG, pentru ca si-a RECAPATAT PERTILE ESENTIALE --- INTELIGENTA si CUNOASTEREA --- si atingand aceasta perfectiune prin virtute contemplativa.
Pe de alta parte, acelasi Platon ne invata limpede ca NUMAI INDEPARTANDU-NE DE LUCRURILE ACESTEI LUMI PUTEM SA VINDECAM DEPARTAREA NOASTRA DE FIINTELE SUPERIOARE, caci el defineste filosofia:
,,fuga de relele acestei lumi". [ "RELELE BANTUIE IN ACEASTA REGIUNE A LUMII IN MOD NECESAR. Iata de ce trebuie sa ne indepartam de pamant, si aceasta cat mai repede. Aceasta indepartare inseamna a deveni asemenea Zeului, atat cat ne este cu putinta, adica SA DEVENIM DREPTI SI CREDINCIOSI, si in acelasi timp INTELEPTI" - Platon] . El lasa de inteles ca suferintele apartin numai fiintelor muritoare, atunci cand adauga: ,,Dar nu este cu putinta ca relele sa fie nimicite; ele nu se intalnesc la Zei, ci dau ocol in mod necesar in jurul acestei lumi muritoare". [ Acest pasaj este mai degraba un comentariu decat un citat din Platon] De fapt, fiintele care sunt supuse nasterii si mortii se pot impotrivi legilor naturii, si aici se afla principiul relelor de care sufera.
Pentru a ne invata cum trebuie sa fugim de rau, Platon adauga: ,,Iata de ce trebuie sa fugim de aici, de pe pamant, spre inaltimi. Fuga aceasta sta in straduinata omului de a deveni asemenea Zeului atat cat ii este cu putinta; si, a fi asemenea divinitatii, inseamna pentru OM sa DEVINA DREPT si SFANT. [ "Noi trebuie sa incercam sa fugim cat mai repede de aici, de pe pamant, catre lacasul zeilor. Or, aceasta fuga consta in asemanarea cu Zeul, atat cat ne sta in puteri; SI NOI NE ASEMANAM CU EL NUMAI PRIN INTELEPCIUNE, DREPTATE, si SFINTENIE" (Platon). Toata morala lui Platon se afla in acest percept deja formulat de Pitagora: A FI ASEMENEA ZEULUI. Dupa Hierocles, sufletul ajunge la aceasta prin VIRTUTE CONTEMPLATIVA, VIRTUTE MORALA si VIRTUTE INITIATICA sau TEURGICA.] Cel ce doreste cu adevarat sa scape de rele, trebuie ininte de toate sa-si intoarca fata de la natura pieritoare, caci nu este cu putinta ca cei ce sunt amestecati cu ea sa nu indure in mod necesar toate nenorocirile ce o insotesc.
Dupa cum departarea noastra de STAPANUL DIVIN si frangerea aripilor ce ne inaltau catre lucrurile din inalt ne-au aruncat in aceasta regiune a mortii bantuita de toate relele, tot asa, dezbararea de orice inclinatie pentru ce este pieritor, sporirea virtutilor, ca niste aripi renascute, ne pot face sa ne inaltam din nou spre acel loc crutat de rele, spre o fericita viata divin.
Intr-adevar, esenta omului, aflata intre fiintele care-l contempla neincetat pe Zeu si cele care prin natura lor nu ajung vreodata sa-l cunoasca, poate sa se inalte pana la unele sau sa decada pana la celelalte, dupa cum dobandeste sau pierde inteligenta; astfel, datorita dublei lor naturi, OAMENII AJUNG SA FIE ASEMENEA ZEULUI sau ASEMENEA ANIMALELOR.
Asadar, cel care ajunge sa cunoasca esenta naturii umane, stie ca OAMENII ISI ATRAG NECAZURILE PRIN PROPRIA SI LIBERA LOR ALEGERE, si ca ei ajung, dupa cum le este voia, NENOROCITI si nefericiti. Desi ar putea sa ramana in inalt, ei se lasa tarati in nastere de PATIMILE LOR NESTAPANITE. Desi AR PUTEA SA SE ELIBEREZE DE LUCRURILE PAMANTESTI, EI SE LASA INLANTUITI CU BUNA STIINTA DE DORINTE NEINFRANATE. Asta vrea sa spuna poetul prin versul: ,,Ei nu stiu nici sa vada, nici sa auda adevaratele bunuri ce langa ei se afla", iar aceste bunuri sunt ADEVARUL si VIRTUTEA. A nu dori sa vedem bunurile aflate langa noi, inseamna a nu face nici o sfortare pentru a poseda ceea ce este frumos. Anu auzi, inseamna a nu ne apleca urechea la invataturile date de altii.

Exista doua mijloace de a dobandi stiinta: unul, datorita auzului, din invatatura primita de la altii: celalalt, datorita vazului, din propria noastra cercetare. Oamenii ISI ATRAG NECAZURILE PRIN PROPRIA SI LIBERA LOR ALEGERE [ Nenorocirea celui necucernic era una dintre temele favorite ale literaturii religioase pitagorice ], atunci cand nu vor nici sa invete de la altii, nici sa gaseasca prin ei insisi. Intrucat nu-si dau seama de aceste bunuri, ei devin complet nefolositori. ,,Orice om care nu cauta sa inteleaga prin el insusi, sau care nu vrea de loc sa tina seama de invatatura celorlalti, devine prin urmare nefolositor" [ Citat din Hesiod]. Insa cei ce-si dau silinta sa gaseasca ei insisi sau sa invete de la altii adevaratele bunuri, SUNT CEI CARE AU INVATAT SA SCAPE DE PACATELE LOR, cei care indepartandu-se de suferintele de pe pamant, au meritat sa salasuiasca intr-un eter pur si liber. [ Ne putem elibera de rele indurandu-le cu inteligenta. Sufletul omenesc este un GENIU CAZUT, care trebuie sa coboare pe pamant pentru a-si ispasi pacatele savarsite. SUFERINTELE II SUNT NECESARE PENTRU A SE PURIFICA SI A SE ELIBERA. SUFERINTELE SUNT UN BINE, spune un percept pitagoric, IAR PLACERILE UN RAU. Un alt percept prescria: ,,SA NU AJUTI PE NIMENI SA DESCARCE O POVARA, CI SA O INCARCE, ceea ce voia sa spuna ca fiecare trebuie sa poarte povara pacatelor sale. ,,Vechii teologi si clarvazatori spune Filolaos, marturisesc ca sufletul e legat de trup pentru a-si ispasi greselile, si aici el se simte ca-n-tr-un mormant. Asadar, viata nu ar fi altceva decat o pedeapsa, iar moartea o eliberare, si aceasta parere ne este prezentata ca apartinand pitagoricului Euxitheus".]
Ei SUNT PUTINI, caci in general oamenii sunt rai, stapanati de inclinatii care ii imping spre ce este pamantesc si vremelnic, purtandu-se ca niste smintiti. Asadar, ei isi atrag singuri relele, pentru ca au ales sa se indeparteze de Divinitate si sa se lipseasca de orice legatura cu ea, de acea fericita apropiere de care se bucurau atunci cand se aflau in starlucirea pura a luminii. Or, aceasta indepartare si aceasta fuga de Divinitate sunt numite aici SOARTA CE TULBURA MINTEA MURITORILOR.
Intr-adevar, nu este cu putinta ca cel lipsit de Divinitate sa nu fie un smintit, si ca cel ce s-a smintit sa nu fie lipsit de Divinitate, caci acest lucru este o necesitate. Si unul si celalalt, pentru ca NU S-AU TREZIT LA IUBIREA DE VIRTUTE, SUNT COPLESITI DE RELE FARA NUMAR, impinsi, CA NISTE CILINDRI, de la o nenorocire la alta prin faptele lor decazute; neavand nimic sfant care sa-i conduca, ei se poarta in orice imprejurare ca niste ignoranti. Aci obraznici, pentru ca sunt bogati, aici raufacatori, pentru ca sunt saraci, ei devin talhari daca sunt puternici sau barfitori, daca sunt neputinciosi si bolnavi. Ei se vaicaresc cand nu au copii, iar cand au prea multi fac din asta un prilej de certuri si castiguri ilegale. Intr-un cuvant, nu este nimic in viata care sa nu-i iminga la rau pe cei smintiti. Din toate partile EI SUNT ASALTATI DE VICIILE PE CARE LE-AU ALES DE BUNA VOIE, prin incapatanarea de a nu-si ridica ochii spre lumina divina si a nu auzi adevaratele bunuri. AFUNDATI IN PATIMA LOR PENTRU CE ESTE MURITOR, ei se lasa tarati in viata ca de o furtuna.
Nu exista decat un singur mijloc de a scapa de aceste rele: INTOARCEREA LA DIVIN, iar aceasta intoarcere este cu putinta doar celor care isi tin ochii si urechile atintite neincetat pentru a dobandi adevaratele bunuri, si care, prin insusirea lor de a se putea inalta, AU REUSIT SA SE LECUIASCA DE RAUL INERENT FIRII LOR. ACEST RAU, AFLAT IN NOI INERENT SI IN ACELASI TIMP DOBANDIT, ESTE O MISCARE CE FACE CA LIBERUL NOSTRU ARBITRU SA SE IMPOTRIVEASCA LEGILOR NATURII.
Aceasta miscare ne impinge sa ne razvratim impotriva randuielilor divine; facandu-ne sa credem ca ne putem impotrivi Zeului, ea nu ne lasa sa simtim raul pe care ni-l pricinuim noua insine, ci ne indeamna sa ne impotrivim orbeste acestor legi. Or, folosirea nemasurata a liberului nostru arbitru pentru a capata indrazneala de a ne departa de Zeu si a ne razvrati in chip fatal, este cea care ne impinge sa cartim si sa ne impotrivim lui, astfel ca atunci cand ne va spune: ,,Nu vei face asta", noi nu vrem sa facem tocmai ceea ce el opreste; sau, cand va zice:
,,Vei face asta", noi nu vrem sa facem ce vrea el. Iata cum isi atrag nenorcirea cei care incalca legea divina, nefacand ceea ce ea le porunceste si facand ceea ce ea le opreste.
Ce leac putem gasi acestei NECRUTATOARE VRAJBE nascute odata cu noi si care se desteapta tocmai din pricina pornirii noastre de a ne purta impotriva firii, facandu-ne astfel atat rau fara stirea noastra? Ce alta stavila am putea inalta in fata acestei mari puteri care ne trage in jos, decat sa PRACTICAM, SA MEDITAM SI SA IUBIM TOT CEEA CE NE ARATA CALEA VIRTUTII DIVINE?
Numai in felul acesta putem sa ne dezbaram de acele rele de care PUTINI AU INVATAT SA SCAPE. Iata ce ne face SA VEDEM SI SA AUZIM ADEVARATELE BUNURI CE LANGA NOI SE AFLA. Iata ce poate sa ne scape de relele pe care NOI INSINE SI IN MOD LIBER NI LE-AM ALES. Iata ce poate pune capat nesfarsitelor tulburari care ne sfasie.
Iata, in sfarsit, ce inseamna adevaratul mijloc de a scapa de aceasta NECRUTATOARE VRAJBA, si de a ne asigura izbavirea sufletului, purificarea de orice nebuneasca impotrivire si intoarcerea la Zeu.
Intr-adevar, PENTRU A NE LECUI DE PORNIREA CE NE TRAGE IN JOS prin SINGURA PUTERE CE NE POATE INALTA, trebuie sa incetam de a mai hrani aceasta pornire, sa nu mai adaugam noi rele la nenorocirile noastre, ci sa NE ARATAM SUPUSI DREPTEI RATIUNI, SA NE LEPADAM DE ACEASTA SMINTITA RAZVRATIRE, SA NU NE MAI IMPOTRIVIM ZEULUI, CI SA NE SUPUNEM LUI INTRU TOTUL.
Or, aceasta inseamna ACCEPTAREA VOINTEI DIVINE, REINTOARCEREA LA LEGEA ZEULUI, SUPUNEREA LIBER CONSIMTITA CE FRANGE ORICE PORNIRE SPRE NEASCULTARE NESABUITA.
Pentru a arata ca oamenii isi atrag nenorocirile de buna voie, poetul ne spune: VEI MAI STI CA EI ISI ATRAG NECAZURILE PRIN PROPRIA SI LIBERA LOR ALEGERE; acesti oameni trebuie numiti NEFERICITI si nenorociti, pentru ca ei cad in pacat prin alegerea propriei lor vointe. [ Toate relele acestei vieti ne vin din felul gresit in care ne-am folosit vointa in vietile precedente. ,,Vietile se insiruie dar nu sa impreuneaza, ci se inlantuie dupa o logica nemiloasa. Daca fiecare dintre ele isi are propria sa lege si soarta ei speciala, urmarea lor este guvernata de o lege generala care ar putea fi numita CONSECINTA VIETILOR. Dupa aceasta lege, actiunile dintr-o viata isi au consecinta fatala in viata urmatoare. Nu numai omul va renaste cu instinctele si facultatile pe care le-a dezvoltat in precedenta incarnare, ci chiar modul lui de existenta va fi determinat in mare parte de buna sau de reaua intrebuintare pe care a dat-o libertatii sale in viata prcedenta. NU EXISTA GAND, NU EXISTA CUVANT, NU EXISTA FAPTA CARE SA NU AIBA ECOU IN VESNICIE, spune un vechi proverb. Dupa doctrina ezoterica, acest proverb se aplica intocmai de la o viata la alta. Pentru Pitagora, nedreptatile aparente ale destinului: infirmitatile, necazurile, loviturile soartei, nefericirile de orice fel isi au explicatia in faptul ca fiecare existenta reprezinta rasplata sau pedeapsa precedentei. O viata ticaloasa da nastere unei vieti de ispasire; o viata imperfecta, unei vieti de incercari. O viata buna determina o misiune; o viata superioara, o misiune creatoare.
Sanctiunea morala care se aplica cu o aparenta imperfectiune din perspectiva unei singure vieti, se aplica asadar cu o perfectiune admirabila si cu o dreptate riguroasa in seria de vieti. In aceasta serie, poate exista progres spre spiritualitate si spre inteligenta, dupa cum poate exista si regres spre animalitate si spre materie. Pe masura ce SUFLETUL URCA IN GRAD, SPORESTE IMPLICAREA SA IN ALEGEREA INCARNARILOR SALE. SUFLETULUI INFERIOR, INCARNAREA II ESTE IMPUSA; SUFLETUL MIJLOCIU
SI-O ALEGE DINTRE CELE CARE II SUNT OFERITE; SUFLETUL SUPERIOR, care isi impune o ANUMITA MISIUNE, o alege PRIN SACRIFICIU" (Schure, Les grands inities).]

Pe de alta parte, pentru a ne da de inteles ca oamenii nu vor sa auda ceea ce este virtuos, ne mai spune ca: ,,EI NU STIU NICI SA VADA NICI SA AUDA ADEVARATELE BUNURI CE LANGA EI SE AFLA. ["Izvorul tuturor bunurilor este INTELEPCIUNEA, IAR INTELEPCIUNEA INCEPE PRIN CUNOASTEREA DE SINE. Fara aceasta cunoatere, in zadar tanjeste omul dupa adevaratele bunuri... DE LA CUNOASTEREA DE SINE, EL TRECE LA CUNOASTEREA DE DUMNEZEU; si fixandu-si acest model perfect, el ajunge sa se elibereze de relele pe care si le-a atras prin libera sa alegere. ELIBERAREA LUI TINE DE VIRTUTE SI ADEVAR. Virtutea, pe care o dobandeste PRIN PURIFICARE, DOMOLESTE SI TINE IN FRAU PATIMILE; ADEVARUL, la care ajunge PRIN UNIREA SA CU FIINTA FIINTELOR, IMPRASTIE INTUNERICUL
DE CARE ESTE CUPRINSA INTELIGENTA SA; ambele lucreaza concertat asupra lui facandu-l SA DEVINA ASEMENEA DIVINITATII SI CONDUCANDU-L LA FERICIREA SUPREMA" (Fabre d'Olivet). Dar CUM SE POATE CUNOASTE OMUL PE SINE INSUSI? Inaltandu-se prin inteligenta pana la esenta sufletului sau, pana la sufletul sau etern, ajungand sa simta ca este un gand constient al INTELIGENTEI SUPREME, UN CUVANT PREZENT SI VIU AL VERBULUI DIVIN.] Apoi, pentru a arata ca sta in putinta noastra sa ne lepadam de relele facute cu buna stiinta, poetul adauga: PUTINI SUNT CEI CE-AU INVATAT SA SCAPE DE NECAZURILE LOR, cautand astfel sa ne arate ca atat lantul ce ne incatuseaza, cat si izbavirea noastra tin deopotriva de vointa noastra.
Spunand apoi ca pricina orbirii si a surzeniei sufletelor vine din faptu CA ELE S-AU PRABUSIT IN VICIU, poetul adauga: ASTA E SOARTA CE TULBURA MINTEA MURITORILOR. Indepartarea noastra de fiintele superioare ne duce la nebunie si la o alegere oarba si necugetata.
Aceasta indepartare este infatisata de cuvantul SOARTA neinduratoare, caci aceasta soarta, prin pornirea care ne impinge spre ANIMALITATEA MURITOARE, ne face sa parasim rangul divin.
Aratandu-ne apoi urmarile nefaste ale acestei alegeri smintite, poetul ne invata ca greselile noastre sunt svarsite atat cu buna stiinta cat si fara stirea noastra. Viata celor nechibzuiti poate fi comparata cu miscarea unui cilindru care, pe o suprafata plana, se misca in acelasi timp in linie curba si in linie dreapta: in linie curba, prin el insusi, si in linie dreapta, prin impulsul ce i-a fost imprimat. Dupa cum un cilindru nu-si poate pastra miscarea circulara in jurul axei sale si urmeaza linia dreapta, la fel, sufletul nu poate sa pastreze adevaratele bunuri daca se indeparteaza de la dreapta ratiune si de la unirea sa cu STAPANUL DIVIN.
[,,Daca dati drumul la o piatra de forma cilindrica pe un plan foarte inclinat, ii veti imprima pietrei miscarea, impulsul: in curand, piatra se va rostogoli cu repeziciune; ea nu se va mai supune mainii voastre, ci formei si aceleratiei sale. Tot asa ordinea, legea, si necesitatea Destinului pun in miscare CAUZELE SI PRINCIPIILE TUTUROR LUCRURILOR; insa VOINTA SI AFECTIUNILE PARTICULARE ALE SUFLETULUI DOMOLESC AVANTUL TELURILOR SI GANDURILOR NOASTRE, SI GUVERNEAZA FAPTELE NOASTRE... Iata de ce pitagoricii au adoptat aceasta maxima: AFLA CA OAMENII INSISI SUNT RASPUNZATORI DE NECAZURILE LOR. Ei gandeau ca fiecare este autorul relelor sale, si ca datorita propriei noastre miscari si determinari DEVENIM JUCARIA GRESELILOR, CAZAND IN VICIUL SI NENOROCIREA CARE LE URMEAZA" (Crisp).]
Ratacind in jurul a ceea ce considera drept bunuri, el este abatut de la linia dreapta, si pornirea il indeamna spre lucrurile sensibile. CA NISTE CILINDRI, oamenii nenorociti SE ROSTOGOLESC INCOACE SI INCOLO, COPLESITI DE RELE FARA NUMAR si intrucat pricina raului ce ii face pe muritori sa sa indeparteze de divinitate este o miscare voita mergand IMPOTRIVA NATURII, poetul ne invata cum sa stavilim aceasta inclinatie si SA NE INTOARCEM LA DIVIN.
Pentru a arata ca oamenii sunt singurii vinovati de raul pe care il atrag asupra-le, poetul spune: SADITA IN EI, NECRUTATOAREA VRAJBA II URMARESTE SI-N SOMN, FARA CA EI SA-SI DEA SEAMA. Si pentru a arata ca leacul pentru alungarea acestor necazuri sta de asemenea IN PUTEREA LOR, spune ca oamenii: N-AR TREBUI
S-O STARNEASCA, CI MAI DEGRABA S-AR CUVENI S-O ALUNGE. [ Aceasta VRAJBA, cauza tuturor nenorocirilor, este sentimentul care ne impinge sa opunem rezistenta VOINTEI DIVINE, sa ne razvratim impotriva ei si sa actionam impotriva LEGILOR RATIUNII.
Aceasta VRAJBA are o natura dubla; si dupa cum NU TREBUIE SA NE LASAM PURTATI DE PATIMILE NOASTRE, CI SA LE SUPUNEM PARTII RATIONALE, SA LE STAPANIM SI SA LE TINEM IN FRAU, tot asa, nu trebuie sa nimicim diferitele impulsuri ale naturii noastre rationale, CI SA LE INDREPTAM PUNANDU-LE DE ACORD CU RATIUNEA.
,,Filozofia pitagorica recunoaste dualismul naturii umane si OPOZITIA FIREASCA DINTRE PATIMI SI RATIUNE. Ea considera aceasta ostilitate drept una din CAUZELE DEZORDINILOR SI NENOROCIRILOR si de aceea recomanda PUNEREA DE ACORD SI CHIAR UNIREA CELOR DOUA NATURI. OMUL TREBUIE SA INSTITUIE ARMONIA INTRE TOATE FACULTATILE SALE SI SA TINDA SA DEVINA UNU,
SUPUNAND IN MOD FIRESC SUFLETUL RATIUNII" (A. Delatte).
Iamblichos, in ,,Vit.Pyth.," ne spune ca pitagoricii repetau adesea acest percept: SA NU SFARAMAM ZEUL CARE ESTE IN NOI. Acest zeu care se afla in noi, ESTE SUFLETUL NOSTRU INTELES CA O FIINTA DIVINA. Nu trebuie deci sa-l sfasiem separand brutal partile sale componente, ci sa le armonizam printr-o intelepciune blanda. Fericita consecinta a unei astfel de atitudini este UNIREA CU DUMNEZEU. Intr-adevar, daca unirea facultatilor sufletului nostru pretinde in mod imperios predominarea ratiunii, si daca ratiunea reprezinta in sufletul nostru NATURA DIVINA, este evident ca supunerea in fata ratiunii este conditia asemanarii si unirii cu Divinitatea. Iata de ce perceptul: URMEAZA-L PE ZEU, este explicat cateodata printr-un alt percept: SUPUNE-TE IN FATA RATIUNII.
,,Pitagora nu cerea discipolilor sai sa-si ucida pasiunile ci doar sa le tempereze ardoarea si sa le stapaneasca. PASIUNILE, spunea acest filozof, NE SUNT DATE PENTRU A FI AJUTOARELE
RATIUNII: TREBUIE CA ELE SA-I FIE SLUJNICE, NU STAPANE. Un om complet lipsit de pasiuni n-ar fi decat o forma inerta si fara viata; el ar putea, este adevarat, sa nu fie inrobit in viciu, dar nu s-ar mai putea bucura de cel mai nobil castig, care este PERFECTIBILITATEA" (Fabre d'Olivet).]
Dar, dandu-si seama ca noi avem nevoie de TOT AJUTORUL DIVINITATII pentru a ne indeparta de rau si a redobandi binele, el rosteste, intorcandu-se catre Zeus, un fel de rugaciune care este deopatriva un strigat de ajutor.